Notar N. Dumitrescu
Tata a fost martor la luptele aeriene intre avioanele americane cu 2 fuselaje P38L si avioanele romanesti IAR si germane Stukas intre Balaceanca si Cernica. Era in vale
si a vazut cum au cazut vreo 3 avioane - s-au infipt in malurile Dambovitei si Colentinei.
Statea la tusha Voica si unchiul Dumitru de la Balaceanca.
Un avion american cazut era pazit de un jandarm. Avea un pilot mort cu o mana arsa. Satenii dadeau cu piciorul in mana pilotului si jandarmul le-a cerut sa-l lase in pace, el avand datoria sa-i tina departe pe cei curiosi sau amatori de furtisaguri.
avioanele cu 2 fuselaje - link !
Tata avea 10 ani si a mers la Tanganu dupa bombardamentele din 7.05.1944.
Americanii au aruncat bombe si in spatele inchisorii Vacaresti, unde era o baterie antiaeriana.
Tata facea baie in gropile pe care le faceau bombele, in zona unde astazi este lacul Vacaresti.
In vara anului 1944 tatal tatalui meu a aflat ca sunt trenuri care merg in Banat cu refugiati care vroiau sa scape de bombardamentele din Bucuresti.
I-a urcat in tren pe toti cei 3 copii ai lui:
Ion (tatal meu), Eugenia (sora mai mare) si Victoras (fratele mai mic), in pantaloni scurti si cu cate o traista fiecare cu cateva camasute de schimb. Au ajuns la Vinga intr-un orfelinat de copii, iar a doua zi au fost distribuiti in diverse sate.
Au ajuns la Seceani, unde tobosarul a chemat oamenii sa ia copii in gazda. Pe Eugenia (tanti Mica) a luat-o nana Zori, pe tata familia Damaschin, iar pe Victoras alta familie.
Tata a stat vreo 3 zile la Damaschin si a invatat cum se zice in Banat la una sau alta. Varza=curechi, cartoful=crump, roshia=paradais, etc.
Intr-o zi tata s-a urcat pe o capita mare de fan de vreo 6x10 m si de 5 metri inaltime.
Avea tehnica - baga mana pana la cot in fan si se tinea de fan pentru a urca pana in varf.
Proprietarul s-a intrebat cum a reusit sa urce fara scara si i-a zis "tzipa jos".
A tras concluzia ca e "boland", a mers la pedagogul din sat si i-a spus sa "ia copilul asta ca se omoara singur" ! A fost dus la familia Bulaicu, la tatal lui Ilie Bulaicu, care avea 11 ani
si era la clasa I de liceu la Timisoara. Tata era in clasa a IV a. Erau instariti, aveau moara.
In sat erau si germani si sarbi. Schusterul avea motor bitziclu. Boierul locului se numea Bruck.
Au stat acolo pana la 23 august. Bulaicu era cu Milan, sotul lui nana Zori.
Ei secerau graul si in urma lor veneau Zori si cu sotia lui Bulaicu batranul si legau
graul in snopi.
Copiii asezau snopii in picioare, pregatiti pentru batoza care scotea graul.
Mancau pita si clisa. Batranul facea cruce pe paine si apoi o taia.
La un moment dat a trecut un avion razant cu pamantul si apoi a venit cineva si a zis
ca s-a facut armistitiu cu rusii. Peste ei au trecut luptele intre romani, unguri si
nemti. Mortii au fost ingropati in sat. Cand au venit ungurii la marginea satului toti
au fugit ca potarnichiile, ascunzandu-se pe unde puteau. Ungurii au vazut ca ingroapa
mortii si au trecut mai departe. Dupa aceea a venit grosul armatei maghiare si ei au
plecat in bejenie la marginea padurii. Cu carute, cu porcii, cu zburatoarele taiate
pentru a avea mancare. Au stat vreo 2-3 zile acolo pana au plecat soldatii.
Au mancat puii, gainile si ratzele sacrificate. Au asistat la tirurile intre armata romana
si cea maghiara, care erau pe deasupra lor. Au baut apa acra de la un izvor.
Dupa aceea tata si cu fratii lui s-au intors cu trenul la Bucuresti. Au luat tramvaiul 12
si au mers pana la cimitirul Bellu si apoi pe jos pana acasa in Secerisului 3.
Tatal lor a venit de la serviciu pe la 3 si jumatate 4 si i-a gasit pe copii in curte.
A fost o mare bucurie la revedere si i-a cuprins o mare emotie.
Seceani - link !
Victor, Eugenia si Ion, copiii lui Mandica Ilie (in planul 2)
