Vasile Bolboja Sterea Cristea
LEGENDA SI ISTORIE ILFOVEANA: SATUL VADU ANEI
La margine de Bărăgan, dincolo de câmpia Tânganului, spre est, există un sat cu o denumire de inspiraţie specific mioritică: Vadu Anei. Este despartit de teritoriul comunei Cernica de “cocioc” (baltă mică, izolată dominată de nămol, stuf şi papură) denumirea popular-locală a bălţii. Poziţia satului este de un pitoresc aparte: pe malul unui şir de mici bălţi- de fapt ochiuri de apă înconjurate de stuf, papură, trestie, zălogi (cu denumiri local-arhaice: Uştiubeu, Reaca, Butoi, Ochiul lui Moise, La Învăţătoru’, Hotare, etc.) care pleacă dinspre Pasărea, Brăneşti spre Fundeni, Plătăreşti, înconjurat de câmpuri roditoare, cu o frumoasă pădure miniaturală în partea de sud-est (Băduleasa), cu pădurea Cernica-Tânganu, urmaşă a vestiţilor codri ai Vlăsiei, în partea dinspre nord-vest, acesta oferea toate valenţele unui trai patriarhal. Oarecum izolat, legătura cu marele oraş se făcea prin cunoscuta localitate ilfoveană Brăneşti, dar drumul era “prin ocolire”, întâi spre nord şi apoi spre vest pentru a ajunge în Capitală. În anii industrializării socialiste când majoritatea ilfovenilor au luat drumul întreprinderilor bucureştene, era aproape imposibil de făcut naveta din izolatul sătuc. Şi astfel satul a intrat “în adormire” în anii ‘80 oferind o imagine stranie, cu case din ce în ce mai rare, cu bătrâni (doar ei se mai încumetau să-şi termine viaţa în acele pustietăţi), cu o biserică părăsită, cu cârduri de raţe şi gâste care păşeau agale înspre şi dinspre balta din apropiere. Ba pe timpuri chiar pe malul bălţii era un renumit cazan de ţuică (“al lui Bădică”). Locuitorii mai tineri au migrat în satele din apropiere: Brăneşti, Fundeni, Tânganu, fie şi pentru accesul superior la drumurile de legătură cu restul ţării. Informaţiile despre istoria acestui sat ne-au fost oferite de persoane care au trecut de mult în eternitate. Iată câteva dintre ele.
În vremea lui Cuza Vodă exista drumul comercial ce venea dinspre Constanţa-Dobrogea-Ialomiţa spre Bucureşti şi care avea vad de trecere a cociocului chiar unde se află acum locaţia satului de care vorbim. Pe partea dinspre satul Tânganu a cociocului, unde se află pădurea Cernatu (acum pe acolo trece “Autostrada Soarelui”) îşi făcuse un han o anume Ana. Drumul continua prin pădure şi ajungea la renumita Vale a Tânganului, unde operau nişte temute bande de hoţi, pe un drum de nisip care ieşea din pădure în dreptul intrării în mănăstirea Cernica. Apoi continua prin satul Floreşti (din seria de sate cu acest nume plasate pe Colentina, în dreptul grajdurilor mănăstirii Cernica unde se cultivă azi porumb, trifoi, legume) şi mai departe spre Pantelimon. Pe acest drum veneau negustori cu căruţe cu diferite mărfuri spre Bucureşti. Negustorii opreau la hanul Anei (satul Vadu Anei nu exista pe atunci). Ana “... intra în vorbă cu ei şi îi trăgea de limbă întrebându-i ce mărfuri aveau în căruţe...” apoi transmitea informaţiile aflate unei bande mari de tâlhari care atacau negustorii şi căruţele lor în acea Vale a Tânganului luîndu-le bunurile mai de preţ şi banii pe care îi aveau asupra lor. Tâlhăriile au luat amploare şi au ajuns să fie cunoscute de poterele lui Cuza care, după ce au “iscodit” cum stau lucrurile, i-au prins pe toţi acei tâlhari care bătuţi bine “... au dat-o în gât şi pe Ana...” fiind trimişi “...la ocnă”. Încet, încet uitarea şi-a aşezat atotputernicul colb peste acele teribile întâmplări din vremuri de demult. Dar nu şi peste numele hangiţei; acesta a fost “împrumutat” satului care s-a născut peste baltă: Vadu Anei. Povestea Anei certifică încă odată deja cunoscutele informaţii care atestă că legătura cu Bucureştii (dinspre Ialomiţa dar şi dinspre Olteniţa) se făcea prin pădure, cea directă dintre Tânganu şi Cernica pe actualul traseu nu era posibilă din cauza mlaştinilor. Altminteri protecţia oferită de aceste mlaştini a constituit un factor important în decizia de plasare aici a legendarei mănăstiri a Tânganului.
Acum satul Vadu Anei a renăscut precum pasărea Phoenix din propria cenuşă prezentând ochilor noştri imagini dominate de siluetele unor falnice vile. Frumuseţea deosebită a locurilor a fost un atu decisiv.
21 mai 2010 Prof. Stere Cristea
Vasile Bolboja
Vadu Anei - link
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu